„Eu cred, ba chiar militez pentru un teatru «reacționar»” Interviu cu Silviu Purcărete

Pe 20 februarie a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova premiera spectacolului Regele Lear, în regia lui Silviu Purcărete. Publicul este așezat chiar pe scenă, pe frecvent întâlnitele gradene din spectacolele craiovene. Dar dacă Bobi Pricop le așează paralel cu spațiul de joc, iar Declan Donellan de-o parte și de alta a actorilor, Silviu Purcărete optează pentru gradene așezate în formă de U. Deci, cum să nu ne autosesizăm, noi, cei de la U?

Un Rege Lear (Claudiu Bleonț) cofetar, o actriță comună (Costinela Ungureanu) pentru rolurile Cordelia și Bufonul, un Edgar extravagant (George Albert Costea) – toate aceste alegeri regizorale și multe altele ne-au determinat să includem în acest număr câte ceva despre spectacolul Regele Lear. Dar de ce să ne rezumăm la interpretări unilaterale, când am putea intra în dialog cu însuși regizorul? Iată care au fost curiozitățile noastre legate de spectacol și cum ne-a răspuns maestrul Silviu Purcărete:

Pentru punerea în scenă a Regelui Lear ați selectat recenta traducere a lui George Volceanov. Considerați că este necesară actualizarea traducerilor pieselor de teatru canonizate? Ce valorifică în plus față de vechile versiuni noua traducere a lui George Volceanov?

După cum știți, în literatura engleză Shakespeare este numit ,,Poetul”, ,,Bardul” cu ,,B” mare. El este unic, imuabil și complet (un fel de Eminescu al lor, tratat însă mai pe englezește, fară grosolănii). Într-adevăr, pe o scenă, „Shakespeare” nu are sens decât în limba engleză, necenzurat și needitat.

În alte limbi, deci și în cazul meu, se montează spectacole pe baza unor texte scrise de diferiți traducători, „inspirate” din opera originală a lui Shakespeare. Orice traducere, aidoma oricărei montări teatrale, reprezintă o „interpretare” fatalmente reducționistă. În mod normal și natural, fiecare montare teatrală ar trebui să aibă la baza textului propria traducere.

Așadar, de fapt, eu am pus în scenă Regele Lear de George Volceanov, pe teme din King Lear de Shakespeare. Domnul Volceanov folosește o limbă română modernă, vie, inteligibilă azi. Spiritul textului domnului Volceanov mi s-a părut cel mai convenabil (cu, totuși, importante modificări de detaliu) pentru natura spectacolului meu.

În spectacolul Regele Lear, încălțămintea actorilor este foarte sugestivă: pantofii personajelor care sunt de partea lui Lear, precum Gloucester sau Bufonul, sunt evident cu câteva numere mai mari decât ar fi potrivit. Cum alegeți măsura pantofilor pentru personaje?

Într-adevăr, Bufonul și Kent (dar nu și Gloucester!) poartă pantofi mari. Pantofii cu numere mari sunt specifici clovnilor. În privința bufonului, pantofii largi ar trebui de asemenea să ducă cu gândul la copiii care se încalță cu pantofii adulților (or, bufonul e de fapt fantasma micuței Cordelia, mezina cea iubită și nedreptățită).

În spectacolele dumneavoastră lumina excede esteticul și primește un rol efectiv în curgerea spectacolului. Scenele jucate în clar-obscur, momente de beznă sau concentrarea luminii într-o sursă unică precum becurile sau lanternele ne arată că adevărul se rostește cel mai clar în întuneric. Ce miză are în spectacolele dumneavoastră economisirea luminii?

Teatrul este ceva care se privește. Deci se și vede. Lumina servește văzutului. Nevăzutul face și el cumva parte din vedere. Așa și în teatru...

Selecția actorilor din spectacolul Regele Lear include și câțiva proaspeți-absolvenți ai școlii craiovene de teatru, cum este Ovidiu Cârstea, în rolul lui Edmund. Există specificități ale tehnicilor de joc în cazul actorilor care vin din școli de actorie diferite? Care este particularitatea absolvenților școlii de actorie de la Craiova?

Nu am cunoștință de specificitățile diferitelor școli de teatru din România (poate doar privitor la clădire). Mai degrabă lipsa unor tehnici de joc (care să nu tulbure cumva talentul înnăscut!) ar caracteriza prea multele școli de actorie de la noi.

Romeo și Julieta, Richard III, Titus Andronicus, Furtuna – toate aceste piese de teatru shakespeariene au fost regizate de-a lungul timpului de către dumneavoastră. Ce vă determină să vă reîntoarceți la Shakespeare?

Lista trebuie completată si cu montări făcute în străinătate: Visul unei nopți de vară, Poveste de iarnă, Măsură pentru măsură, Troilus și Cressida, A douăsprezecea noapte, Julius Caesar, Cum vă place. Rămân totuși multe titluri pe care regret ca nu le-am putut face...

Eu cred, ba chiar militez pentru un teatru „reacționar”, care să exalte eșecul omului, neputințele și complexa sărăcie a naturii omenești.

Or, pentru mine, scrierile lui Shakespeare conțin cel mai complet repertoriu al „Căderii” omului și în același timp dezvăluie miezul teatral al lumii.

Replici precum ,,orbii ajung să fie conduși de nebuni” pot fi interpretate și în raport cu realitatea zilelor noastre. Există în spectacolele dumneavoastră aluzii intenționate la contextul social actual?

Marile texte clasice conțin puternice adevăruri universale care nu au nevoie de aluzii sau sublinieri; se aud la fel de bine și azi ca acum patru sute de ani.

Interviu realizat de Iarina Chivu-Miron și Alexandru Dulică